Foamea îți indică faptul că organismul are nevoie de combustibil, dar sînt perioade în care simți că ți-e foame tot timpul. De ce se întîmplă acest lucru?
Deși, după ce iei masa, ar trebui să reziști cam 4 ore pînă ți se face foame din nou, e posibil ca uneori să simți nevoia de a mînca ceva mult mai repede de atît (de exemplu, după doar o oră sau două). Iată cîteva motive pentru care ți-e foame tot timpul:
Nu mănînci suficiente proteine
Aportul adecvat de proteine este important pentru controlul apetitului. Proteinele au proprietăți de reducere a senzației de foame și te ajută să consumi mai puține calorii în timpul zilei. Concret, se crește în corp producția de hormoni care semnalează sațietatea¹ și se reduce nivelul de hormoni care stimulează foamea.
Atenție, excesul de proteine nu este sănătos, însă și dacă mănînci prea puține poți avea probleme de sănătate, deoarece proteinele sînt o parte esențială a alimentației. Proteinele se găsesc în fiecare celulă din corp, deci consumul adecvat este important pentru multe funcții, inclusiv menținerea sănătății mușchilor, a oaselor și a țesuturilor.
Bărbații au nevoie de aproximativ 56 grame de proteine, iar femeile cam de 46 g, în cazul în care au activitate fizică minimă. Așadar, dacă obișnuiești să faci mișcare sau ai un loc de muncă unde faci mult efort fizic, necesarul de proteine este mai mare. Dacă ești o femeie de 50 kg care face zilnic mișcare moderată spre intensă (mers pe jos în pas alert, mers pe bicicletă, gimnastică în casă etc.), necesarul de proteine zilnic poate fi de 65 g. Dacă ești un bărbat de 80 de kg care face exerciții fizice moderate spre intense zilnic, necesarul poate să ajungă la 104 g de proteine.
Așadar, dacă ți-e foame tot timpul, poate că nu consumi suficiente proteine, însă e bine de știut că multe alimente au un conținut ridicat de proteine. Surse bune de proteine sînt carnea slabă, peștele, ouăle, brînzeturile slabe, tofu, fasole, lintea și alte leguminoase, migdalele, arahidele și alte nuci.
Mănînci prea mulți carbohidrați rafinați
Glucidele rafinate au fost prelucrate și li s-au eliminat vitaminele, mineralele și fibrele, care conferă senzația de sațietate. Una dintre cele mai populare surse de carbohidrați rafinați este făina albă, care se găsește în multe alimente pe bază de cereale, cum ar fi pîinea, pastele și produsele de patiserie. Și alimentele precum sucurile și bomboanele sînt carbohidrați rafinați². Deoarece aceștia nu au fibre, corpul le digeră foarte repede și nu dau senzație de sațietate. Astfel, dacă mănînci multe astfel de alimente, poți constata că ți-e foame tot timpul.
Pentru a reduce consumul de carbohidrați rafinați, pur și simplu înlocuiește-i cu carbohidrați sănătoși, cum ar fi cei din legume, fruct