Directorul Centrului Național Anticorupție (CNA) atenționează că instituția pe care o conduce nu are suficiente capacități și nici destul personal pentru a investiga infracțiunile financiare legate de fondurile europene. Aceste competențe ar urma să-i fie atribuite CNA conform unui proiect votat de Parlament în prima lectură la 21 mai 2026, prin care au fost delimitate competențele organelor de anchetă. Legea este una dintre condițiile pentru alocarea unei noi tranșe din Planul de creștere, care trebuie îndeplinită până în luna iunie 2026, dar nu este privată de critici din partea societății civile.
„Competențele noi care revin pentru CNA sunt o povară în plus. (…) Nu a fost insistența CNA, a fost insistența Delegației UE și a Comisiei Europene legat de investigarea evaziunii fiscale a persoanelor juridice să ne revină. Eu am fost cel care a insistat că nu trebuie această infracțiune să ne revină, dar Delegația UE a spus ferm că doar la CNA să revină această infracțiune. Dumnealor au spus că alt scenariu nu poate fi examinat. CNA necesită o fortificare ce ține de unități de personal deoarece avem foarte multe competențe. Noi cunoaștem că pentru noi va fi o povară în plus, ca să facem față acelor sarcini”, a declarat directorul CNA în cadrul unor audieri publice desfășurate la Parlament la 25 mai.
„Avem nevoie de 150 de unități de personal”
Pînzari a spus că CNA are nevoie de încă 150 de angajați pentru a putea face față noilor atribuții, urmând a fi instituită o nouă direcție în cadrul instituției.

„Cineva crede că CNA vrea (să investigheze, n.r.) evaziunile fiscale, vrea fraudele europene. Nu dorește CNA. Vă zic cu fermitate și cu toată încrederea. Am stat la mine în birou săptămâni întregi cu Delegația UE, cu Comisia Europeană, unde m-au convins. Deoarece s-a luat decizia aici, tot la această masă, ca să vină în competența Centrului. Centrul este nevoit să execute și să respecte lege. Nu Centrul alege că asta îi place, iar cealaltă nu-i place. Referitor la capacitate de investigare, noi ne propunem ca până la finele anului să creăm o Direcție generală de combatere a infracțiunilor economice și fiscale, să o completăm cu personal calificat. (…) Am făcut un calcul, avem nevoie de 150 de unități de personal. Nu toate vor fi direcționate la direcția nouă care va fi creată. Noi avem nevoie de capacitate, deoarece noi avem foarte multe competențe noi pentru care nu am fost capacitați cu unități de personal”.
„CNA este o instituție mai expusă influenței politice decât Procuratura Anticorupție”
Proiectul a fost criticat de că