„Se poate rezolva, dar aici vorbim de la 100.000 în sus”. Discuții din dosarul schemei de la Vama Hîrbovăț: Mai avem un Linkoln și două Toyota Highlander

„Se poate rezolva, dar aici vorbim de la 100.000 în sus”. Discuții din dosarul schemei de la Vama Hîrbovăț: Mai avem un Linkoln și două Toyota Highlander

„Interceptări în dosarul privind schema de facilitare a eliberării actelor necesare pentru obținerea numerelor de înmatriculare neutre. Bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.

– Se poate rezolva, dar aici vorbim de la o sută (100.000 de lei) în sus. O să vedem, acum încă nu am ajuns până la capăt și…

– Da, am înțeles. Hai să facem fără asta, fără complicații.

– Bine!

– Spune-mi cât trebuie și…

– Da, atunci mâine voi merge acolo și le voi da.

– Cine va veni?

– Uitați, aceștia, da?

– Da.

– Actele. Acolo este totul, da? Sunt. Și banii acum, da?

– Ei, da!

– Așa, uitați: unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece, unsprezece, doisprezece, treisprezece (13 bancnote).

– Mhm.

– O mie trei sute (1.300 de euro).

– Da.

– Numărați dumneavoastră.

– Totul este în regulă.

– Mulțumesc. Dar, în general, când vor fi gata?

– Ei, voi încerca mâine.

– Mâine?

– Până la prânz să pregătesc totul, să fac totul, ca să veniți pe la unu-două și să primiți numerele.

– A, totul e gata deja, da?

– Da!”, se arată în interceptările publicate de CNA.

În dimineața de 15 septembrie, .

, în urma perchezițiilor efectuate în această dimineață de ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor anticorupție. Potrivit CNA, cei doi sunt bănuiți că ar fi implicați într-o schemă de înmatriculare ilegală a vehiculelor cu numere neutre. În cadrul cauzei penale sunt investigate peste 20 de cazuri de mită.

CNA

CNA (Centrul Național al Cinematografiei) este o instituție publică din România, înființată în anul 1990, care are ca scop principal sprijinirea și finanțarea producției cinematografice autohtone. De-a lungul timpului, CNA a jucat un rol esențial în dezvoltarea filmului românesc, contribuind la lansarea carierei unor regizori celebri și la promovarea cinematografiei românești pe plan internațional.